Biserica Adormirea Maicii Domnului
Biserica Adormirea Maicii Domnului
BISERICA ”ADORMIREA MAICII DOMNULUI„
SĂTENI
În sat, spre sfârșitul sec. al XVII-lea începe construcția bisericii din zid, terminată la 1773, august, 29. Se pare că a mai existat aici o biserică de lemn, dovadă, piatra de mormânt existentă la 1669.
Biserica nouă este zugrăvită în 1802, din a cărei pisanie reiese că principalii ctitori sunt ”boierii” de aici: Tănase – vornic, Matei Cazoti – vistier al doilea, Constantin al doilea logofăt și Rădița Zădărniceasca.
După cum spun bătrânii, cei care au format satul la început au fost aduși de un proprietar de pe vremuri pentru a face muncile la moșie cu ei. Aceasta se pare că le-ar fi făcut și biserica.
Biserica are formă de corabie și este construită în stil bizantin. Se crede, fără temeinicie, că actuala biserică ar fi fost construită de credincioși în sec. al XIX – lea. Până în sec. XX nu se știe dacă i s-au mai făcut reparații capitale sau parțiale, dar, ce se știe este că până în 1921 ajunsese la mare ruină.
În 1920 a venit ca preot la această biserică ieromonahul Ierotei Mihailescu, călugărit la Mănăstirea Prodomul din Sfântul Munte Athos. Acesta, prin străduință, inițiativă și în mare, pe cheltuiala lui, a reparat radical biserica. A ridicat mai sus cu 80 cm zidul bisericii, a acoperit-o cu țiglă, a pus grilaj de fier la ferestre, a făcut uși de fier la tindă și pronaos. Apoi a pardosit biserica cu mozaic, iar înăuntrul său a împodobit-o cu veșminte, candele, policandre, icoane împărătești îmbrăcate în argint, jețuri împărătești, și străni de jur-împrejur. Multe lucruri din biserică au fost donate de acest harnic și darnic preot, venirea lui la Săteni salvând biserica de la ruina completă. Tot părintele Ierotei în 1938 a zidit un pridvor în fața pronaosului, acesta fiind pictat cu cheltuiala iubitorilor de Dumnezeu Dimitrie Bârloiu și soția sa Maria din Târgoviște. De asemenea, preotul Ierotei Mihailescu, în vremea păstoririi sale ridică o clopotniță de fier la intrarea în curtea bisericii în care sună trei clopote aduse de la Sfântul Munte Athos spre veșnică pomenirea lui și a celor ce l-au ajutat. În interiorul bisericii s-au păstrat de-a lungul vremii mai multe pisanii, fiecare vorbind despre ctitorii care au contribuit la zidirea și împodobirea acesteia.
După el a urmat preotul Ioan Mihai care, după cutremurul din 1940 a legat biserica cu benzi de fier, având iarăși ajutor bănesc din partea părintelui Ierotei dar și al credincioșilor. Apoi, în 1950 pictează naosul și altarul, înainte fiind altă pictură, însă destul de deteriorată. Numai în pronaos a rămas pictura veche.
A urmat o serie de mai mulți preoți care, însă, au avut o ședere mai mică la parohia Săteni. Printre ei se numără: preotul Petre Marin, preotul Cojocaru Gabriel, preotul Radu Constantin, preotul Rădulescu Cornel și preotul Cristea Ion.
Primele pisanii care se păstrează se găsesc deasupra intrării în naos și datează din anul 1802 : ”Ale Tale dintru ale, Ție aducem de toate și pentru toate. Această Sfântă și dumnezeiască biserică din temelie iaste zidită de boierii din Săteni (…) boier Tănăsie Tvornicul (…) care au dres biserica fiind stând pustie multă vreme a și târnosit. Matei Cazote vtori vistier cu a sa cheltuială a învelit biserica și au zugrăvit-o precum se vede spre dumnealor veșnică pomenire, iulie 3 ani (1802) Iustin eromonah ”
O altă pisanie se află deasupra ușii de la intrare și datează din anul 1934: ”Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am nădăjduit și noi întru Tine și nu ne rușinează în veac. Cu ajutorul lui Dumnezeu, cel ce in Treime preaslăvit Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, cu ajutorul Maicii Sale s-a făcut reînnoirea picturii a acestei biserici cu hramul Adormirea cum și Acoperământu, precum și țigla, mai înălțându-se zidul în sus iar înăuntrul său, împodobit cu podoabe scumpe, cu veșminte, candele, policandre, icoane împărătești îmbrăcate în argint, Evanghelie și cruci pe Sfânta Masă în argint, jețuri împărătești, străni de jur-împrejur și alte multe îmbunătățiri în acea vreme, fiind în mare ruină și săracă începând din 1921 și s-a săvârșit în anul 1923 în zilele lui Carol I și a Prea Fericitului Patriarh Miron, făcutu-s-a această lucrare, prin râvna și neobosita trudă a ieromonahului Ieroteiu Mihailescu, fiind cu metania la mănăstirea română Prodomul din Muntele Athos care a fost slujitor al bisericii satului din 12 decembrie 1920, iar această artică s-a ridicat din temelie în zilele regelui Carol I cu cheltuiala iubiților de Dumnezeu, Florea Petrescu Hagiu din comuna Glodeni cum și cu ajutorul enoriașilor și alți creștini spre veșnica lor pomenire fiind ca epitropi: Mircea C. Cosăcescu, I.A.Nedelcu, Ion Mihai, D.Chivu, terminată la 15 august 1943”.
Pe lângă acestea, se mai păstrează de asemenea și o piatră de mormânt ce datează din anul 1669 și care este situată în pridvor: ”Aici sub această piatră zac oasele robilor lui Dumnezeu, jupân Cârstea i jupânița ego Despa, popa Tănase, irița Rada, popa Gongea, irița Ana, popa Stanciu, irița Maria, popa Ivan, popa Ianache, Nan, Oprișan, Cârstea, Arghira, Ionașco, Stanca, Paraschiva, Vintilă, Stanca dăn Săteni, pis at popa Dumitrașco snă popa (…) voevod leat 1669, Pis meseta aprilie 1”.
De asemenea în pronaos se găsesc zugrăviți ctitorii bisericii, pictură ce datează din 1802: ”Jupân Constantin tvori logofăt; jupân Matei Cazote tvori vistier; Maria vistiereasa, jupâneasa Maria i Radița Zădărniceasca”.
Tot în pridvor, deasupra ușii de la intrare, se găsesc trei medalioane pictate: ”Maria Bârloiu soție, Dumitru Bârloiu, Cuviosul Ieroteiu Mihailescu slujitor al acestei biserici în anul 1920 cu metania din Sfântul Munte Athos ”.
Ca în trecut și astăzi în sat funcționează o grădiniță de copii, o școală generală unde urmează cursurile aprox.200 de elevi instruiți de 15 cadre didactice. Pentru ocrotirea sănătății, pe raza satului funcționează dispensarul, ce este încadrat cu personal medical calificat.
Dacă în 1975 populația satului era de peste 1330 locuitori, constituind 20% din populația comunei Aninoasa, astăzi numărul lor este de 385 familii, adică aprox. 1400 de locuitori, toți de origine etnică română, toți ortodocși, afară de 20 de familii care sunt ”creștini după evanghelie”, din 35 de familii câte au fost, 15 din acestea revenind la dreapta credință ortodoxă.
Începând cu anul 1998 s-au reluat o serie de lucrări de renovare a bisericii: restaurarea picturii integral, împodobirea zidului catapetesmei cu icoane pictate pe lemn, uși diaconești noi și ușa de lemn la intrarea în pronaos, înlocuirea instalației electrice, renovarea fațadei exterioare, acoperirea cu tablă, înlocuirea ferestrelor, construirea unei trapeze cu locuința parohială la mansardă și ridicarea de porți metalice la intrarea în curtea bisericii. Acestea din urmă s-au realizat în vremea vrednicului de pomenire P.F. Părintele Patriarh Teoctist, Patriarhul B.O.R. și a I.P.S.Dr. Nifon Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei și prin râvna și neobosita trudă a P.C. Preot Ion Adrian Radu, preot paroh al acestei sfinte biserici din 6 martie 1997 și nu în ultimul rând al credincioșilor acestei sfinte parohii.
Cea mai mare parte a cheltuielilor pentru aceste lucrări au fost suportate de către Primăria Comunei Aninoasa, reprezentată prin domnul primar Constantin Maricescu, care, permanent își aduce contribuția la înfrumusețarea satului și a bisericii.
ADRESA: Com.Aninoasa, sat Săteni, Str. Popa Marin
COD LMI – DB-II-m-B-17696