Manastirea Viforata, aflata in satul cu acelasi nume din comuna Aninoasa, judetul Dambovita, este o manastire cu obste de maici ce dateaza inca din secolul al XV-lea. La o distanta de 7 kilometri de Targoviste, manastirea pomeneste amintirea ctitorul ei, Vladislav Voievod Basarab (1447-1456), coborator din neamul domnitorului Vlad Calugarul.

Manastirea a fost construita de Vlad Voda Inecatul, la 1530, dupa unii autori drept multumire pentru biruinta de la Viisoara din acel an. Acest Vlad Voda a fost fiul lui Radu cel Mare, fiind in ctitoria tatalui sau de la Dealu, situata in apropierea Viforatei.

Fiind asezata in afara orasului Targoviste, manastirea Viforata nu a atras prea des atentia vizitatorilor fostei capitale a Tarii Romanesti; de aceea nu ni s-au pastrat prea multe descrieri vechi ale ei. Unul dintre acesti vizitatori, misionarul catolic P. Baksic, vedea pe la 1640, “afara din oras, intr-o vale din apropierea viilor”, o manastire de maici, unde se gasea o biserica “frumoasa”.

Manastirea Viforata este citata documentar in 1557 iar in 1635 este refacuta din temelii de Matei Basarab. Manastirea este ctitoria lui Vlad Inecatul, fiind mai apoi reparata de Leon Tomsa la 1629 si de Brancoveanu la 1713. Atunci, Maria Brancoveanu, sotia luiConstantin Brancoveanu, a facut modificari in infatisarea ei.

Multumita lui Constantin Brancoveanu, intre 1712-1713, cu banii familiei princiare se inalta zidul inconjurator, se pardoseste biserica cu lespezi de piatra, se largesc ferestrele, se construiesc noi chilii si se reface pictura. Brancoveanu nu-l uita pe primul ctitor si pune sa fie pictat la dreapta usii de la intrare, acolo unde scria candva “Io Vladislav Voda”.

Aceasta va fi distrusa grav la cutremurul din 1802 si reparata cu mari modificari de banul Grigore Brancoveanu. Acesta a facut reparatii bisericii, poruncind schimbarea picturii. Odata cu aceasta, el si-a zugravit propriul chip in locul unchiului sau, si o alta figura in locul lui Vladislav. Dumnezeu a randuit ca odata cu spalarea picturii, chipurile primilor ctitori sa iasa la iveala spre cinstire.

O noua incercare a venit peste manastire odata cu cutremurul din 1938, urmarile acestuia fiind sterse in anul 1848. Logofatul Mitropoliei, Nicolae, a contribuit la randul sau la refacerea ei dupa cutremurul din 1802.

Cutremurul din 1940, care i-a daramat clopotnita, dar mai ales cel din 1977 au zdruncinat temeliile de piatra ale Viforatei. Intre anii 1960-1962, prin efortul edilitar alPatriarhului Justinian Marina, s-a refacut intreg ansamblul, cu clopotnita si chilii. Tot atunci s-au introdus gaze, apa curenta si electricitate.

Dupa 1977, au reinceput lucrarile de restaurare, care s-au incheiat in 1990, fiind cele mai complete. Astfel, la 11 iunie 2000, dupa o liturghie arhiereasca, asezamantul a fost trecut sub jurisdictia Arhiepiscopiei Targovistei.

Initial, Viforata apartinea de Arhiepiscopia Bucurestilor, cu rolul de a gazdui maici batrane si neputincioase, dar si preotesele ramase vaduve, fara nici un alt sprijin.

Stilul arhitectonic este cel bizantin – muntenesc, cu prefaceri neoclasice. Aceste prefaceri se observa mai ales la exterior, in braiele neoclasice simple si in pilastrii ce dateaza de la inceputul secolului al XIX-lea.

Decoratia interioara originala se pastreaza doar pe alocuri. Se gasesc portiuni din fresca perioadei brancovene, ultima pictura fiind cea din 1913, a pictorului V. Georgescu.

Numele acesteia – Viforata – nu spune foarte multe despre provenienta lui. De asemenea, nimeni nu stie de unde vine acest nume, prin aceste locuri iarna fiind blanda, fara vanturi rele. Exista o ipoteza conform careia numele acesteia se trage din incercarile prin care a trecut, anume de la viforul pornit de oameni: navaliri turcesti, incursiuni ale ostirii lui Bathory, incendii si cutremure, jafuri si alungari.

Manastirea Viforata este unica in tara, fiind singura lavra romaneasca cu doua starete (cea batrana si cea tanara). Alta particularitate mai este si prezenta a trei hramuri si trei ctitori: Vlad, Matei Basarab si Constantin Brancoveanu impreuna cu sotia Marica Doamna.

Manastirea este aparata de zidurile cu latimea de un metru. In interiorul acesteia se pastreaza inca multe alte lucruri de valoare, printre care si catapeteasma din tei aurit sculptata de Karl Stork, alaturi de icoana facatoare de minuni a Sfantului Gheorghe.

Catapeteasma este in stil baroc, opera a sculptorului Karl Stork. Acesta a lucrat pentru manastire, atat iconostasul cat si moilierul bisericii in anul 1869.

Muzeul a fost infiintat in anul 1971. Sunt expuse piese de arta religioasa, carte veche si icoane, alaturi de obiecte de cult. Aici se gasesc cruci din 1704 si 1717, o colectie de arta medievala, cu remarcabila icoana in relief a Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, pictata de zugravul grec Mavros, icoana de provenienta venetiana, din argint aurit, daruita in 1631 de Leon Tomsa si de sotia sa, Victorita. Alt obiect de cult de valoare este potirul de argint din 1775. In staretie se afla chiar un scaun care a apartinut lui Voda Brancoveanu.

In cimitirul manastirii se afla monumentul funerar al generalului Matei Vladescu, erou al razboiului de independenta, realizat de Carol Storck, precum si cel al profesorului Vasile Vizante, aparatorul rasculatilor din Giurgiu din 1873.

Intre morminte se afla si cel al Parintelui Dometie, cel care vreme de zeci de ani, zi de zi, cat a fost calugar, nu a lipsit de la savarsirea nici unei Liturghii.